Înghețul de mortar

E mâna ta ce-o simt acum

Pe genele ce-mi cad în somn,

Iar ochii tăi îi simt in minte,

Sunt orbi și plâng ca un ecou,

În valea vieții ce ne minte.

Să nu te pierzi în iarna toamnei!

Când vifor va fi peste lume

Și ploile ce se vor șterge

Vor scrie rânduri printre nume,

Iar de no-i fi viața va merge.

Să nu te culci făra un zâmbet,

Iar brațele să le-ncovoi!

Slăbește lanțul care-ți strânge

Inima pierdută-n voi,

Iar sufletul nu îl străpunge!

Fii roua dimineții blânde

Care plânge de pe frunze

Apa ce-mi adapă suflul,

Norii de pe ceruri dârze,

Fii tu vocea, fii tu vântul!

Nu călca pe iarba moale

Aripile-mi de strigoi!

Mângaiele ca și ochii

Ce se-mbată de la ploi

Când te văd venind cu brazii.

Nu întâzia în veacuri,

Ci așterne-ți tu ființa 

Între zilele ce nu mai sunt!

Fii aprinsă ca dorința

Care-o am fiind cărunt.

Anii trece-vor cu nopții,

Noi utați visăm pe munte,

Sub înghețul de mortar

Vietile ne sunt robite,

Morți suntem sub un stejar.